Coltul de rai din Romania, unde poti respira cel mai curat aer! Peisaje care iti taie rasuflarea: comoara ascunsa a tarii

Publicat: 16 aug. 2017, 17:09 Autor: Echipa Ciao.ro Life

O micuta localitate din Bistrita-Nasaud, statiunea Colibita, din Muntii Calimani, o regiune cu aer curat, este mai tot timpul ocupata in proportie de suta la suta. Este amenajata in munte, langa un lac de acumulare, iar studiile arata ca nivelul de ozon din Colibita este similar cu cel din Muntii Alpi, la cote de peste 2000 de metri altitudine.

Aerul din Colibita este considerat cel mai curat din tara. In plus, privelistea este spectaculoasa, iar linistea completeaza perfect atmosfera. Locul din inima Muntilor Calimani a devenit rapid o destinatie de vacanta preferata de multi turisti.

Pe timpul verii, temperaturile nu depasesc aici 25 de grade, iar apa lacului este numai buna de scaldat. An de an, statiunea a devenit tot mai cautata. Mii de turisti aleg sa isi  petreaca concediile departe de agitatia din orase.

”De la Londra, venim in fiecare an aici, este al treilea an. E asa de multa  liniste aici, noi nu iubim aglomeratia. Dupa un sejur la mare esti mai obosit decat ar trebui sa fii dupa o vacanta”, marturiseste un turist.

Cum a luat nastere lacul Colibita

In anul 1850, chiar pe locul unde se afla acum lacul de acumulare Colibita se gaseau doar 14 locuitori, care si-au construit o moara pentru taiat lemne si o biserica in 1869. Numele de Colibita vine de la colibe, locuinte temporare construite de  primii ciobani care au transformat locul pitoresc intr-o localitate. Primul care numeste noul sat Colibita este preotul de atunci, Vasile Pavel.

In jurul anului 1918, la Colibita vine tamplarul de origine germana W.Ianitchi care construieste mai multe case si vile pentru sasii din Bistrita. Odata cu prima vila, construita in 1922 se pun bazele statiunii de astazi.

Sursa: Adevarul

 

 

Publicat: 16 aug. 2017, 17:09 Autor: Echipa Ciao.ro Life
Pe aceeași temă
×